Cum vindecăm micoza unghiilor?

Diagnosticul „micoza unghiilor” este asociată de majoritatea oamenilor cu nerespectarea condiţiilor sanitare şi igiena personală precară. Însă conform statisticilor micoza se întâlneşte mai frecvent la persoanele care acordă o atenţie sporită sănătăţii. Ei frecventează sala de sport, practică înotul, merg la saună. Anume în spaţiile publice cu umiditate sporită se întâlnesc ciupercile patogene, care pot fi atât de uşor contactate şi atât de greu tratate.

Micoza unghiilor (onihomicoza) este o infecţie care se vindecă greu. Iniţial ea afectează o porţiune mică a unghiei, apoi se extinde asupra altor unghii şi pielea tălpii. Singura modalitate de a învinge ciuperca este nimicirea tuturor focarelor de infecţie. La persistenţa unui singur focar, reinfectarea este inevitabilă. Din acest motiv foarte frecvent întreaga familie suferă de micoză. Ciuperca se transmite prin intermediul lucrurilor utilizate în comun: papuci de cameră, prosoape, cada de baie şi alte obiecte de uz casnic, inclusiv în urma obiceiului de a umbla desculţ prin apartament. În cazul când un membru al familiei ignoră tratamentul sau nici nu suspectă că este bolnav, cât de riguros nu s-ar trata ceilalţi, mai devreme sau mai târziu ei se vor reinfecta cu aceeaşi ciupercă.

Simptomele micozei unghiilor

Infecţia fungică poate fi recunoscută uşor în baza semnelor externe. La început se modifică culoarea unghiei (albă, gri, gălbuie; în cazurile avansate devine neagră sau maronie). Ulterior placa unghială devine mai groasă, sfărâmicioasă şi se distruge treptat.

Cheratinizarea plăcii unghiale este reacţia la penetrarea micotică. Această stare se tratează dificil. În acest caz, micoza netratată poate fi periculoasă. Se ajunge la necesitatea înlăturării plăcii unghiale.

Cum tratăm micoza?

Timp îndelungat unica metodă de tratare a micozei era înlăturarea plăcii unghiale. Dar, deseori, unghia nouă creştea din nou cu micoză, deoarece infecţia nu era nimicită, ci persista în organism.

Ulterior, tratamentul chirurgical a fost înlocuit de metode „terapeutice”. Ele includeau prelucrarea sectoarelor afectate cu acid salicilic, oţet, iod, verde de briliant, sulf sau alţi compuşi. Era necesară prelucrarea unghiilor şi tălpilor în fiecare zi timp de 1-2 ani. Medicina cunoştea doar cazuri unice de vindecare în urma unei astfel de „terapii”.

Remedii populare pentru micoza unghiilor

În condiţiile medicinii nedezvoltate remediile naturale erau unica salvare. Aceste reţete, acumulate de secole, sunt capabile să calmeze inflamaţia şi să amelioreze starea bolnavului. Unele dintre ele puteau chiar nimici infecţia. Unicul minus al acestor remedii este procesul relativ complicat de preparare.

Iată una din cele mai eficace remedii împotriva micozei. Spargeţi un ou crud, amestecaţi-l cu o linguriţă de dimetilphtalat, o lingură de ulei. Uleiul poate fi înlocuit cu oţet de 70%. Va rezulta o alifie cu care se freacă zonele afectate. Îmbrăcaţi ciorapi calzi şi înfăşuraţi picioarele în folie de plastic. Este necesar să vă menţineţi astfel 3-4 zile. În acest timp unghiile vor cădea, iar în locul lor vor creşte unghii sănătoase.

 

Remedii eficace împotriva micozei unghiilor

Un efect bun poate fi obţinut la utilizarea lacurilor de unghii antimicotice. Este recomandată aplicarea lor o dată sau de două ori pe săptămână. Lacurile au consistenţă transparentă. Ele nu doar tratează unghiile, ci le fac vizual mai îngrijite, insă fără luciu (ce este actual pentru bărbaţi). Unele tipuri de lacuri pot să înmoaie unghiile îngroşate.

Dar şi aceste remedii puternice cu timpul provoacă rezistenţă. Este suficient să încălţaţi încălţămintea veche sau să călcaţi întâmplător la piscină cu talpa goală pe podea şi reinfectarea este inevitabilă. În plus, lacurile curative necesită tratament suplimentar obligatoriu cu antibiotice.

Din fericire, savanţii moderni au elaborat un remediu maximal confortabil, eficient şi accesibil împotriva micozei unghiilor şi tălpii – sprayul curativ-profilactic pentru picioare Fresh Fingers. El nu doar opreşte dezvoltarea onihomicozei, ci se reţine timp îndelungat în interiorul plăcii unghiale, ce accelerează tratamentul. Pentru a vindeca micoza în stadiile incipiente sau intermediare va fi nevoie de 1-2 luni. Pentru stadiile mai avansate va fi nevoie de 3 luni. Preparatul poate fi asociat cu creme şi medicamente împotriva micozei. Este acceptată utilizarea sprayului Fresh Fingers pentru profilaxia onihomicozei. Remediul poate fi folosit de adulţi şi copii.

Reţineţi, în cazul micozei unghiilor sau tălpii nu este suficient doar tratamentul extern. Este necesară dezinfectarea tuturor obiectelor cu care a contactat bolnavul: încălţăminte, prosoape, ciorapi, lenjeria de pat, podele, covoare, cada de baie, cabina de duş etc. La fel este necesară dezinfectarea foarfecelor pentru manichiură şi pilelor de unghii. Nu este obligatorie prepararea unor soluţii dezinfectante compuse în aceste scopuri. Sprayul Fresh Fingers va nimici fungii nu doar de pe unghii, dar şi peste tot în jurul dvs.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *